Foști șefi de la Hidroelectrica și Porțile de Fier I, învinuiți pentru un prejudiciu de 185 milioane de euro

Foști șefi de la Hidroelectrica și Porțile de Fier I, învinuiți pentru un prejudiciu de 185 milioane de euro
Publicat: 08/04/2014, 14:34
Actualizat: 02/02/2019, 20:41

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest dosar au fost puse sub învinuire 20 de persoane. Unii dintre suspecți s-au prezentat marți la sediul DIICOT, pentru a li se aduce la cunoștință învinuirile, restul urmând să se prezinte în fața anchetatorilor în zilele următoare.

„Este vorba de retehnologizarea de la Porțile de Fier I și este vorba despre un abuz în serviciu făcut de toată direcțiunea și personalul de acolo. Investigația acoperă perioada din 2000 până în prezent și vizează toată conducerea Porțile de Fier și Hidroelectrica, și vedem apoi dacă ancheta se extinde în zona ministerială”, au arătat sursele citate.

Potrivit acelorași surse, au fost deja puși sub învinuire foștii șefi din Hidroelectrica Eugen Pena și Oprea Traian. Aceștia s-au prezentat marți la sediul DIICOT pentru a le fi prezentate învinuirile.

Sursele citate au precizat că, în prezent, prejudiciul din acest dosar a fost estimat la 185 de milioane de euro, dar ar putea să crească, în continuarea anchetei.

Potrivit acelorași surse, la acest moment nu există foști sau actuali miniștri puși sub învinuire, „dar investigația va conduce către această zonă”.

„Conducerea nu putea face nimic fără un aviz ministerial, doar că ancheta nu a fost îndreptată încă în această direcție”, au precizat sursele citate.

Foștii directori ai Hidroelectrica Eugen Pena și Traian Oprea au fost condamnați în dosarul în care este judecat și fostul ministru Codruț Șereș.

În acest dosar, la sfârșitul lunii martie, instanța supremă i-a condamnat pe Eugen Pena și Traian Oprea la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciul în formă calificată. Fostul ministru al Economiei Codruț Șereș a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul „Hidroelectrica”, decizia nefiind definitivă.

Potrivit probelor din dosar, Eugen Pena a inițiat și a constituit o asociere infracțională, împreună cu Traian Oprea, Victoria Geormăneanu, George Lavinius Asan, Nicolae Opriș și Georgeta Iosif și au desfășurat activități infracționale care au produs un prejudiciu considerabil patrimoniului societății și bugetului consolidat al statului.

Activitatea infracțională a vizat modalitatea de contractare a cantităților de energie electrică rezultate din producția proprie și din achizițiile de la alți producători, în condiții total nefavorabile societății și a condus la imposibilitatea asigurării, în anumite perioade de timp, a rezervei de putere necesare funcționării în siguranță a Sistemului Energetic Național – ramură strategică a economiei naționale, aspect de natură să submineze economia națională.

Fosta echipă de conducere de la Hidroelectrica este acuzată că, în cursul anului 2003, în contextul apariției fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea și a prognozelor meteorologice privind situația hidrologică pe râurile interioare, nu a invocat clauza de forță majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, și nici nu a luat măsuri în vederea renegocierii prețurilor, cu consecința înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către SC Hidroelectrica SA.

Astfel, în condițiile efectelor negative ale secetei hidrologice asupra funcționării în siguranță a Sistemului Energetic Național, acuzații nu au procedat pentru reducerea cantităților de energie electrică aferente contractelor comerciale încheiate cu consumatorii eligibili și furnizorii licențiați de pe piața concurențială, ci au acționat în sensul onorării în totalitate a cantităților contractate sau chiar depășirii acestora, prin achiziția de energie de la producătorii termo, la prețuri mult mai mari decât cele stabilite conform contractelor de vânzare de energie electrică, au arătat procurorii DIICOT în actul de sesizare a instanței.

Totodată, în perioada 2002 – 2003, acuzații au dispus cumpărarea de energie electrică de la SC Termoelectrica SA la prețuri mari și au revândut energia electrică către furnizorii licențiați și consumatorii eligibili la prețuri mult diminuate față de prețurile stipulate în contractele încheiate cu aceștia, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au mai arătat că, în perioada 2003 – 2004, aceștia au acționat în sensul încheierii în mod ilegal a unui număr de patru contracte de furnizare de energie electrică, cu majorarea cantităților de energie electrică pe o perioadă de nouă-zece ani, deși SC Hidroelectrica SA nu avea dreptul să încheie în această perioadă contracte pe piața concurențială pentru furnizare de energie electrică și nici acte adiționale la contractele aflate în derulare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor